Stimulatoarele de colagen sunt substante injectabile utilizate in medicina estetica pentru a stimula productia naturala de colagen a pielii. Acestea nu actioneaza ca umpluturi clasice, ci incurajeaza organismul sa-si regenereze propriile tesuturi, imbunatatind treptat textura, fermitatea si elasticitatea pielii. Substantele cel mai frecvent folosite in stimulatoarele de colagen includ acidul polilactic (PLLA) si hidroxiapatita de calciu, care au fost testate si utilizate in siguranta de-a lungul anilor.
Tratamentul cu stimulatoare de colagen este recomandat persoanelor care isi doresc un efect natural de intinerire, fara schimbari bruste sau artificiale ale trasaturilor. Rezultatele apar progresiv, pe masura ce colagenul nou se formeaza in piele, iar efectele pot dura intre 1 si 2 ani, in functie de tipul de produs folosit si de stilul de viata al pacientului. Aceste tratamente sunt potrivite pentru fata, gat, decolteu, maini si alte zone care prezinta semne de imbatranire sau pierdere de volum.


